marți, 26 februarie 2013

Scrisori pentru Filip: 3 luni

Iti vine sa crezi? Au trecut 3 luni deja de cand esti al nostru si de cand noi suntem - in totalitate - ai tai :) Ultima luna a fost plina de aventuri, si pentru noi, si pentru tine.



Te-ai schimbat asa mult in ultima luna! Ti s-a alungit fata, falcutele s-au facut si mai dolofane, ti-a crescut parul blondut, ti s-au indesit sprancenele si genele ti-au crescut lungi-lungi. Doar ochii au ramas neschimbati: albastri-cenusii, mari si luminosi, mereu cu un zambet fermecat in ei.


A fost luna in care ai invatat sa-ti sugi degetul/mana/pumnul. De cand ai descoperit cum se procedeaza ai exersat skillul asta nou plin de rabdare si perseverenta mai tot timpul. Nu ti-au mai trebuit jucarii, cantecele, nimic. Tu si cu mana ta faceti echipa perfecta. Cand reusesti sa-ti pozitionezi degetul cel mare si grasun in gura, ai asa o fata satisfacuta si plina de mandrie ca ne pufneste rasul. Mai putin amuzant e cand il bagi asa adanc pe gat ca te faci singur sa vomiti. Dar, de, inteleg ca suptul degetului nu-i treaba usoara si ca se mai intampla si accidente :)

Tot luna asta am fost la doctori. La multi doctori. Ai fost asa cuminte de fiecare data, n-ai plans deloc si cel mai mult ti-a placut la ecografie, unde radeai cu gura pana la urechi in timp ce donmul doctor iti plimba transductorul pe burtica ta rotunda.

Luna asta ai invatat ca mancatul doare, apoi ai dezvatat asta si acum intram incet, incet in normal. Pe cuvant de onoare - asculta aici la mama: mancatul e o placere cum nu sunt multe in viata si o sa incerc sa te invat asta incet-incet. N-as vrea sa o ratezi, micutule, ca prea sunt multe bunatati pe lume!

Also, ai invatat ca somnul e treaba plicticoasa si ca lucrurile interesante se intampla cand esti treaz, asa ca te-ai decis sa cam zici pa-pa somnurilor de peste zi. 45 de minute sunt destule, se pare ca crezi tu, si apoi gata, faci ochii mari-mari si incepi sa conversezi cu ursuletii din pat.


Esti asa de dulce cand vezi oameni noi: te uiti la ei de la mine din brate, le ganguresti si le zambesti stirb, si apoi te rusinezi brusc si te ascunzi cu totul la pieptul meu! Mor de dragul tau cand faci asta! But then again, mor de dragul tau mai tot timpul!

Iti place sa te pupam pe gat, pe burta, pe maini si picioare. Chiui si hohotesti de mama focului cand facem asta.

Iti place sa scoti limba printre dinti  gingii si apoi sa dai drumul la tot felul de sunete, care de care mai pitigaiate si caraghioase. Iti plac la nebunie si balonasele de saliva pe care le faci cand exersezi asta!

Iti place sa te impingi in picioare si reusesti intr-un fel inexplicabil mie sa te intorci pe loc cand faci asta, exact ca un titirez.

Iti place cand tati iti fluiera si cand eu iti cant Edelweiss la masa. Si mie imi place cand iti cant! Ma apuca chiar si admiratia pentru vocea mea - incep deja sa cred ca mi-am ratat o cariera de succes in  muzica cand ma privesti asa fermecat in timp ce-ti cant.


Sambata o sa faci o baita speciala, cu multi, multi spectatori si am emotii mari cand ma gandesc la asta! Sa fii curajos, bebe frumos - mamai si tati o sa fie langa tine in fiecare moment! Si atunci, si pentru tot restul vietii :)


Concurs de la Transavia cu si despre PUI

Lume, lume!!!

Daca ma uit putin in urma, nu pot sa nu observ ca luna asta v-am facut capul calendar cu pui in sus si in jos la tot pasul. Pui, pui, pui, pui, pui, pui, pui! Asa ca - m-am gandit, cu ajutorul celor de la Transavia - sa inversam rolurile si sa ma mai bombardati si voi pe mine cu retete cu si despre pui, nu doar eu pe voi.

Lucrurile se vor intampla in felul urmator: voi pregatiti 'a mai buna si mai aratoasa si mai jmechera reteta cu piept de pui din repertoriul personal, ii trageti cateva poze artistice si imi trimiteti rezultatul pe mail (poza, adicatelea ;) la leblogpiquant@yahoo.com

Eu apoi o sa aleg cea mai si cea mai frumoasa & inspirata poza si o desemnez castigatoare. Premiul vine de la Transavia, sub forma unui robot de bucatarie BRAUN K700 cu care apoi voi sa va faceti de cap in bucatarie pana la adanci batraneti :)


Aveti timp pana marti sa work your magic cu puiul, pentru ca marti voi posta toate pozele primite de la voi pe blogul aici de fata si voi alege castigatoarea!

Eh, ce ziceti? Ii dam drumul?

Ready, set, GO!

vineri, 22 februarie 2013

Supa de Pui cu Orez si Spanac

Pe principiul "lucrurile simple sunt cele mai bune" musai trebuie sa va povestesc despre supa de pui cu orez si spanac cu care ne-am delectat in ultimele zile. Pe cat de usor si rapid se face, pe atat e de delicioasa! True comfort food, zau de nu!


Se intampla cam asa povestea:

Intr-o oala, am calit 1 ceapa alba, 1 morcov, 1 pastarnac, 1 ardei verde si o radacina de patrunjel. Le-am lasat sa asude la foc mic, cu un praf de sare si unul de piper timp de vreo 10 minute si apoi am turnat in oala 1L de supa de pui si am lasat totul sa fiarba.

Dupa ce s-au intamplat bulbucii, am adaugat 5 linguri de orez prefiert + 1 dovlecel taiat cubulete si - 5 minute mai tarziu - 1 caserola de cubulete de piept de pui de la Transavia.

Dupa inca 10 minute de bolboroseala, supa e gata - pieptul de pui e fraged si numa' bun de savurat, legumele patrunse dar nu facute terci (imagine the horror!), zeama aromata si fierbinte, cat sa-ti incalzeasca sufletul pe vremea asta scarboasa.

Tot ce mai lipseste din minunea de supa e - ce altceva?! - ceva verde  :) Asa ca  the final touch au fost vreo 6-7 guguloaie de spanac inghetat (si am mai lasat-o sa dea 4-5 clocote) si la sfarsit, cate o legatura de patrunjel si una de marar, tocate marunt.


Aaaaah, the good life! Sa ne fie de bine, si noua si voua! :)


marți, 19 februarie 2013

Pui Copt - Varianta III: Thai Style


Unul din felurile mele preferate de a pregati puiul este - cu siguranta - sa-l mozolesc pe toate partile cu diverse maglavaisuri si sa-l bag la cuptor. Uiti de el acolo o ora si-un pic si gata masa. Daca mai am timp sa incropesc langa el si o garnitura si-o gura de salata, cu atat mai bine - ne-am aranjat de o masa delicioasa cu efort aproape 0.

Pe lista de preferate era la loc de cinste puiul cu slaninuta afumata inserata gingas pe sub piele, si mai ales cel uns cu unt aromat, dar zilele astea aceste variante nu-mi mai sunt la indemana asa ca a trebuit sa inventez alt mod de a ma bucura de dragul nostru pui la cuptor. And I think I came up with something really awesome:


Ce-avem noi aici? Pai e simplu de tot: un pui baban, cremuit bine pe toate partile - si pe piele si mai ales, pe sub piele, cu un amestec format din:

- 1 cutie lapte de cocos
- 3 lingurite de pasta Red Curry
- sare & piper proaspat macinat

Puisorul astfel rasfatat, se culca intr-o tava si se da in cuptorul incins, la 180 grade C timp de 90 de minute. Il mai scoti din jumatate in jumatate de ora ca sa-l ungi cu sosul delicios care rezulta in tava si apoi il servesti frumusel cu niste orez salbatic (or whatever else strikes your fancy)


Piele crocanta? Check! Carne frageda si aromata? Check! O masa sanatoasa? Check again!

Cam asa :)

marți, 12 februarie 2013

Despre Dragoste si alti Pui

Va spuneam zilele trecute ca am descoperit (intr-un mod nu foarte placut) ca Filipescu nostru are intoleranta la proteinele din laptele de vaca. Si la soia. Posibil si la gluten, oua, peste si fructe de mare. Si la nuci si alune. De astea nu suntem siguri, dar cum protestele lui la masa erau asa vocale mi-am zis ca e mai bine sa le elimin si pe ele si sa ne rugam la Dumnezeu sa fie bine.

El pare intr-adevar sa fie mai bine, mananca cu spor la majoritatea meselor, dar pe mine eliminarile astea multiple m-au cam lasat intr-un fel de "no man's land" food-wise. Sunt in "no food land" mai bine zis. Eu. Pofticioasa pofticiosilor. Aia care cumpara cate 2 kg de branza pe saptamana, care bea macar un litru de lapte pe zi, care suspina de placere cand taia prima felie de paine calda de la Cuptorul Brancovenesc si care se usturoia la mai toate mesele. Life's a bitch sometimes, nu ziceti?


De 3 saptamani functionez exclusiv pe baza de pui, cartofi & alte radacinoase, quinoa, salata, banane, avocado si lapte de cocos. Toate sunt printre alimentele cu cel mai redus grad de alergenicitate ever. But it's no fun, really it's not. E cam greu si sincera sa fiu, mi-au cam lacrimat ochii de pofta unei mamaligi, prajituri etc, etc. Dar rezist pe metereze cu stoicism. Sper ca treptat-treptat sa pot introduce si alte ingrediente. Like usturoi <3 Aaaah, de abia astept!

Prin urmare, zilele astea, in bucataria mea se desfasoara experimente diverse cu cartofi si pui. N-ai zice, dar sunt niste ingrediente tare versatile! Ne-am ospatat pana acum cu puiul meu la cuptor cu slaninuta afumata si cartofi copti, cu pui la tigaie si cartofi prajiti, musaca de cartofi cu pui, pulpe de pui la cuptor cu cartofi si dovleac, ciorba de pui cu cartofi si tarhon, piept de pui fiert in bere cu piure. Si cate si mai cate! Pui all the way, baby!

Which brings me to my next point: un studiu interesant facut de Transavia despre carnea de pui. Zice asa studiul asta: ca se pare ca peste 65% din romani mananca pui in fiecare zi. Stiam ca puiul e cel mai popular tip de carne din Romania, dar cifra asta mi se pare impresionanta. In medie, majoritatea dintre noi consuma cam 2-3kg de pui pe luna! (desi eu acum clar sar mult peste medie :p) Also, mai zice studiul ca  77% din romani isi procura carnea din supermarket si ca cel mai popular printre consumatorii neaosi e pieptul de pui (peste 79% din romani il prefera). Pana acum cateva saptamani n-as fi fost de acord deloc cu asta, but I must say ca recent m-am specializat in piept de pui si se pare ca intr-adevar el poate fi zemos si suculent cand e facut cum trebuie. Nu credeam dar e adevarat - pieptul de pui poate fi un lucru tare delicios! {o sa va impartasesc secretul cat de curand!}

Cam asa stau lucrurile cu dieta mea si cu noua mea dragoste pentru pui!

Saptamana frumoasa sa aveti!

marți, 5 februarie 2013

Despre Pediatri: Greu cu Ei dar mai Greu fara Ei


M-am laudat. Ohooo, ce m-am mai laudat! Ca Filip doarme bine. Ca e mai usor decat ma asteptam bebelusitul. Ca ia in greutate cu spor. Ca e perfect bebelusul meu. Ca mananca. Perfect e in continuare, ca doar e bucatica din mine si-l iubesc mai mult ca orice. De mancat insa, s-a hotarat el de vreo 4 saptamani ca nu-i prea place.

Lucrurile au inceput sa se strice treptat. Asa de treptat ca la inceput nici nu mi-am dat seama ca ceva e in neregula. A inceput sa vomite. Pe gura si pe nas, in 3 jeturi amenintatoare, de cateva ori pe zi. Nu plangea dupa asta si am crezut ca e normal pentru un bebelus, ca doar da afara ce-i in plus. N-a mai vrut sa manance la san - sugea 2-3 minute, se desprindea si incepea sa planga. Am continuat sa incerc cateva saptamani, dupa care am trecut la pompat lapte si dat cu sticla. Cateva saptamani a mers bine treaba asa si m-am bucurat ca am rezolvat prolema. A inceput sa sughite dupa fiecare masa. Din nou, m-am gandit ca e normal, e micut inca, ii e frig cateodata, poate de asta sughite. Doar si in burta sughita de cateva ori pe zi. De asta il botezazem "Sughitila".

De vreo 3 saptamani insa, treaba s-a ingrosat. A inceput sa nu mai vrea sa manance nici din biberon. Se dadea pe spate, isi arcuia gatul, dadea din maini si din picioare, se facea rosu si plangea de mama focului. Cu mare rabdare si gingasie, cu cantat toate cantecelele pamantului si cu leganat, reuseam sa-l facem sa manance. Am zis ca e doar o faza si ca o sa-i treaca. Dupa cateva zile insa, mesele deja s-au transformat intr-o lupta continua si bebelusul nostru nu mai vroia sa manance deloc. Era de ajuns sa ii arat sticla sau sa-l pun in pozitia de mancat ca incepea sa planga. Sa tina tetina in gura era cel mai rau lucru. In rest era vesel, jucaus si zambitor dar cum ne apropiam cu biberonul de el cum incepea jalea. Nu-i trebuia si pace.

Asta a fost momentul cand am inceput sa ma panichez si sa ma gandesc ca ceva nu e ok. Arcuitul spatelui, refuzatul mesei, plansul - toate sunau prea mult a reflux, desi a unul atipic pentru ca el n-a vomitat niciodata prea mult. In ziua (groaznica) cand de la aproximativ 900ml cat bea el pe zi a scazut la 500ml + 3 vome in jet, am simtit fiori reci pe sira spinarii si am zis ca gata, trebuie sa facem ceva.

Aici intra in scena pediatrul nr. 1, cel care l-a vazut de la inceput. Mare vedeta in domeniu, recomandat de o multime de cunostinte, "pediatru de mare fitza", o sa ramana nenumit pentru ca postul asta nu e despre reclama negativa, ci doar despre povestea noastra. A venit sa-l vada cand a implinit 2 luni, ca sa facem vaccinurile, Era sambata, cand tocmai incepusem sa ne ingrijoram. I-am zis ca copilul nu vrea sa manance, ca plange cand e momentul mesei, ca nu cere niciodata de mancare, ca se trezeste dimineata la 7, nemancat de la 11 noaptea si nu ii trebuie nicio picatura de lapte. Ca suntem ingrijorati si nu stim ce sa facem. Ce-a zis: "Aaaa, pai a scazut in greutate? Nu? Atunci n-are chef sa manace. Lasati-l mai mult sa i se faca foame." Ii zic ca n-a scazut doar pentru ca noi am insistat cu mesele si am facut tot ce-am putut ca sa manance. Ii mai zic si ca mi se pare ca seamana cam mult a reflux silentios toata povestea asta. Replica lui: "Toti copiii au reflux, lasati-l nemancat ca ii trece sigur." Mda. De asemenea, ii arat iritatia de pe fata copilului, rosie si rugoasa si il intreb daca poate sa fie vorba de eczema si daca o avea alergie la ceva. "Nup, dermatita seboreica, n-are nimic, ii trece."

La 2 zile, luni a fost ziua mirifica cand copilul, cu toate insistentele, cantecelele si leganatul n-a mai vrut sa manance deloc si pace. Eram deja disperati si l-am sunat din nou ca sa-i dau raportul si sa ii cer sfatul. Ma intreaba daca face pipi. Ii zic ca da, inca face dar in ritmul asta o sa se deshidrateze cu siguranta foarte repede si ca nu vreau sa ajungem la urgenta cu el ca sa facem ceva. Din nou imi spune ca n-are nimic, ca nu ii e foame, ca trece. Da dom'ne, da' cum sa nu-i fie foame de o saptamana? Plange la masa, se da pe spate, vomita, e clar ca il doare. N-o fi reflux? "Neeeee, nici pomeneala, toti bebelusii au reflux. E normal. Daca nu vrea sa manance cu biberonul, dati-i cu siringa". M-a lasat masca. Chiar daca as fi reusit sa-i dau o masa de 140-150ml lapte cu siringa (ceea ce mi-e greu sa imi inchipui) cum ar rezolva asta problema? Sa continui sa hranesc copilul cu siringa pana introducem solidele? Mda.

A doua zi, mergem la consultatie la pediatrul nr. 2, specialist gastroenterolog, printre cei mai renumiti in Bucuresti. Spun povestea. Imi zice "Aaaa, pai tre' sa-l internam, ii facem perfuzii si un tranzit baritat sa vedem daca e reflux". Ne-a cazut cerul in cap. Ii explic ca totusi n-as vrea sa internam din prima copilul de doar 2 luni si o rog sa incercam acasa cu Ranitidina sau Nexium, sa vedem daca raspunde la ele, ceea ce ar confirma refluxul fara sa iradiem copilul si sa-l chinuim. "Hmmm, bine putem sa facem si asa" (D'oh, si atunci de ce ma panichezi fara rost?!) Cand ii spun ca am mancat peste, nuci, ceapa (ocazional, nu e ca si cum am trait doar cu asta) ia foc si schimba brusc macazul. Nu e reflux, e intoleranta, "Trebuie saa nu mai mancati asemenea lucruri periculoase, daca nu, ajunge sa nu mai mance nimic si sa-i dam Neocate" (o formula speciala de lapte total hidrolizat). Panica din nou! "Bine, bine, zic, renunt la ele, renunt la tot, nu-i problema, dar   eu stiam ca la bebelusi cea mai frecventa intoleranta e la proteinele din laptele de vaca. N-ar fi bine sa renunt si la lactate?" "Eeee, astea-s ultimele la care sa va ganditi. Scoateti laptele de san si dati-i mucilagiu de orez cu glucoza o zi, apoi reveniti la lapte de san" imi zice si apoi incheie consultaia cu recomandarea - sau mai curand - amenintarea, ca daca nu isi revine in 2 zile sa-l internam.

Am dat din lac in put. De la "n-are nimic, nu-i e foame" la "Dezastru! Catastrofa! Internam copilul de 2 luni in spitalul nostru macabru si il chinuim cu tot felul de investigatii, desi nu e inca nevoie"

In timpul asta, bebe Filip continua sa nu vrea sa manance si urle la masa (deja incepea sa planga  si sa se zbata cum il puneam in pozitia de mancat sau ii aratam biberonul). Ca in povesti insa, pediatrul numarul 3 a fost cu noroc! Asa cum mi-as dori sa fie toti pediatrii, toti doctorii din lume. Ne-a ascultat povestea, a consultat baiatul (a fost singurul care s-a uitat si la urechi, sa nu fie vreo otita, ceva), ne-a explicat foarte clar si convingator ca cel mai probabil e vorba de o intoleranta la proteinele din laptele de vaca pe care il consum eu, care trec in sange si apoi in lapte si ii irita tubul digestiv. Tot de aici si refluxul, tot de aici si eczema de pe fata (nu, nu dermatita seboreica a la pediatrul nr. 1 :| ) Mi-a recomandat sa continui cu alaptarea, dar sa exclud din dieta lactatele, pestele, fructele de mare etc. Discutia cu el a fost ca un pahar de apa dupa ce-am umblat o saptamana ca bezmeticii prin desert. Ne-a explicat frumos, calm,  cu argumente valabile, fara sa semene panica sau fara sa ne dea la o parte ingrijorarile ca pe niste aiureli de parinti tampiti. E vorba de dr. Adrian Stanciu de la Marie Curie. Ii sunt extrem de recunoscatoare!

Filip e mai bine acum, in drum spre "bine de tot", sper. Ia ranitidina de 2 ori pe zi pentru reflux, iar eu de 2 saptamani n-am mai mancat lactate, oua, gluten, peste, fructe de mare, peste - mai nimic, de fapt :))) E greu, dar cand vad ca incepe sa-i fie bine it makes it all worth while. Eczema a disparut, vomele la fel si incet-incet se imprieteneste din nou cu biberonul. Mesele nu mai sunt cu lupte si urlete, ci din nou cu cantecele si zambete - slava Domnului!

V-am povestit toate astea in primul rand ca sa ma descarc. In al doilea rand insa - si cel mai important - ca sa va spun, voua parinti sau pacienti care cititi, sa aveti intotdeauna incredere in intuitia vostra. Daca simtiti ca ceva nu e in regula cu copilul, mergeti la doctor. Daca vi se pare ca nu va ia in serios/ca nu va da sfaturi competente, cautati alt doctor! Puneti intrebari, cereti explicatii, intelegeti despre ce e vorba! Intrebati despre optiunile de tratament, despre prognostic, despre tot ce va intereseaza. Aveti asteptari mari de la ei si poate incet-incet o sa inceapa si ei sa ridice la inaltimea asteptarilor noastre!

Be Our Fan!
Follow Us on Twitter!
RSS Feed
Follow Me on Pinterest
Contact