Le Blog Piquant

COPII MICI, SENTIMENTE MARI

Copiii traiesc totul la intensitate maxima! Iar atunci cand se supara, sa te tii! Intensitatea cu care isi manifesta sentiimentele ne ia pe toti pe nepregatite uneori.
“Hai ca nu te-ai lovit rau, nu mai plange, gata a trecut!”
“Eeee, de ce plangi? Baietii mari ca tine nu plang”
“Vaaaaai, da’ ce urat esti cand plangi”
“Eeeee, dar e numai vina ta! De ce plangi acum?”
“Hai nu mai plange, ia uite aici {insert funny face, menita sa transforme lacrima in ras}”
“Gata acum! Sau vrei sa-ti dau eu un motiv adevarat de plans?”Toate astea (si multe altele) le aud de la oameni apropiati, care stiu ca au cele mai bune intentii si il iubesc pe F. dar si de la straini pe strada, in magazin, whereever, care au de-a face cu lacrimile copilului propriu.
Inca nu am intalnit un alt adult care sa nu incerce sa opreasca sentimentele negative ale unui copil mic. E ca si cum le e frica de ele. Porbabil chiar le e!

De ce?

Tot stau si ma gandesc “de ce?” Noi adultii nu experimentam in cursul unei zile si frustrare, tristete, durere? Toate sentimente normale, care vin si le exteriorizam cumva si apoi trec.

Daca eu as da cu capul de o usa si Alex mi-ar zice “pai si ce te plangi, e doar vina ta!” sau “vai ce urata esti cand plangi!” sau “ia uite ce emisiune interesanta” as fi infinit mai nervoasa si suparata. M-as simti ignorata, m-as gandi ca nu ii pasa ce mi se intampla, ca nu ii pasa ce simt. Ca nu ma intelege. Daca mi-ar zice “hai ca a trecut, esti bine” m-as intreba de unde **** stii tu? Cum poti sa stii, Eu m-am lovit, eu simt si eu stiu! M-as simti indepartata si singura.E ca si cum oamenii mari nu recunosc dreptul copiilor de a-si exterioriza emotiile negative. Noi, astia marii, avem dreptul asta – desigur – dar ei, cei mici, au datoria sa rada – sau macar sa nu planga – tot timpul. Orice lacrima trebuie transformata in zambet asap!

Eu cred ca copiilor nostri le-ar face mult mai bine daca le-am recunoaste dreptul de a fi uneori tristi, frustrati, suparati. Daca am fi langa ei in momentele astea, fara sa incercam sa ii facem sa simta altceva, sau sa nu mai simta. Daca nu am invalida ce simt ci i-am tine de mana si le-am reflecta emotiile, plini de empatie

“Da, am vazu ce s-a intamplat, cred ca te doare! Sunt aici pentru tine!”
“Esti suparat ca plecam din parc, cred! Si eu as vrea sa mai stam, dar acum e timpul sa mergem acasa”
“Esti trist ca a plecat tata! O sa se intoarca peste cateva ore si pana atunci, sunt eu cu tine.”

Alternativa?

Cum ar fi daca i-am lasa sa fie purtati de valul emotiei pana la sfarsit? Pana se opresc lacrimile singure. Pana si-au dat povara jos din suflet. Pana zambesc din nou, singuri, pentru ca asa vor!Pentru ca tantrumurile, pana la urma, sunt felul in care copiii elibereaza emotii care se strang sub suprafata si fierb acolo bolborosit. Si apoi deodata, dau in clocot si se revarsa afara. Cu cat le invalidam sentimentele negative mai mult in decursul unei zile, cu cat le distragem atentia si le zicem ca “copiii mari nu plang” si ca “gata a trecut esti bine!” cu atat se strang mai abitir si cu atat vor gasi un motiv (uneori extrem de random si neasteptat – gen, de ce imi dai laptele in cana rosie si nu in cea albastra? De ce e marul taiat in cubulete si nu in felii?) ca sa explodeze si sa arunce afara toate emotiile care ii macina.

Sentimentel (si exprimarea lor) nu sunt de speriat

Pentru copiii mici stiu instinctiv ceva ce noi se pare ca am uitat: ca sentimentele negative trebuie traite si exteriorizate si consumate ca sa scapi de ele si sa mergi mai departe. Ei vor gasi o cale sa faca lucrul asta extrem de necesar. Daca i-am ajuta in sensul asta, ziua noastra de parinti – foarte probabil – ar fi mult mai usoara. Si relatia noastra cu copilul, infinit mai bogata.Pana la urma, nu sentimentele nu ar trebui niciodata controlate, ci doar felul in care le exteriorizam! Daca copilul e atat de furios incat devine agresiv, asta e intr-adevar un comportament care trebuie controlat. Poti sa ii tii mana sau sa il imobilizezi cumva -cu blandete- astfel incat sa nu poata lovi si sa zici “Stiu ca esti suparat, dar nu te las sa lovesti/musti/whatever. Sunt aici, langa tine, stiu ca iti e greu!” and be there!

Cred sincer ca daca toti am fi fost crescuti asa, am fi oameni mult mai fericiti! Hai sa le facem copiilor nostri cadoul asta! Cadoul de a fi liberi sa simta ce vor sa simta 🙂

6 Comments

  • Reply Anonim December 15, 2013 at 16:59

    Daca in ceea ce priveste sanatatea copiilor, majoritatea parintilor citesc jdemii de site-uri si articole, cand vine vorba de educatie foarte putini sunt cei care considera ca ar trebui sa citeasca cate ceva. De cele mai multe ori, replica educatia pe care ei insisi au primit-o. Asa ca m-am bucurat sa citesc articolul tau.

  • Reply Anonim December 20, 2013 at 21:53

    Hmmm… Oare ce ar spune Alfie Kohn despre aceste sfaturi?

  • Reply ioana.u December 20, 2013 at 21:53

    Intrebares mea e cum abordam chestiunea cu membrii familiei? Ii oprim sa faca astfel de afirmatii, sau ii lasam in treaba lor? Si eu ma lupt (interior) cand cei din jurul meu ii zicei fetitei mele "nu mai plange ca esti mare", "nu mai plange – uite catelu/hai ca mergem undeva neadevarat si facem ceva neverosomil" – si are doar 1 an jumate. O singura data am intervenit cand i s-a zis "nu mai plange ca te papa catelul" si am spus sa nu o mai ameninte cu din astea. In rest, nu prea intervin, nu stiu de ce..adica stiu, dar nu am inca taria sa o fac. Deci eu chiar va intreb cum sa reactionez, nu e o intrebare retorica 😀 10x

  • Reply Elena December 20, 2013 at 21:58

    @ioana.u e grea intrebarea asta, si eu ma confrunt cu ea!
    Daca e cineva in parc/supermarket etc, pe care n-o s-o mai vedem vreodata, nu zic nimic. Daca e cineva apropiat (rude/prieteni) incerc sa le explic intre 4 ochi ca nu vreau sa zica asta, ca cred ca e important sa aiba ocazia sa exprime ce simte si ca cred ca ii face bine sa-i fie invalidate sentimentele. Daca apare vreo replica din asta in timpul jelaniei copilului, ii spun uneori persoanei respective "E greu sa il auzi plangand nu?" (incercand sa acknowledge si sentimetele persoanei respective, care probabil nu se simte deloc confortabil auzind plansul copilului) si apoi imi indrept din nou atentia spre F. si continui sa fiu alaturi de el si sa-i reflect emotiile ("cred ca te doare, sunt aici langa tine! etc"). Sper ca iti e de ajutor. Cel mai bun aliat al nostru trebuie sa fie insa rabdarea! Sper ca ti-am fost de ajutor!

  • Reply Elena December 20, 2013 at 22:01

    @AnonimNu stiu daca ma intrebi in gluma sau serios, dar sunt sigura ca ar fi de acord. Si el e pentru a onora sentimetele copiilor, pentru a fi dispus sa privesti situatiile din punstul lor de vedere si de a fi alaturi de ei, acceptandu-i, tot timpul – si sa distractie si la suparare. S-a facut mult tam-tam in Romania in ultima vreme in jurul persoanei lui Kohn si a filozofiei lui, dar asta nu inseamna ca nu exprima (si el, dar si altii) niste adevaruri fundamentale. Tu ce zici?

  • Reply ioana.u February 4, 2014 at 19:58

    mersi de raspuns! uneori sunt cu nervii la pamant si abia imi mai adun ultimele resurse sa am rabdare cu copilul meu, incat nu imi mai ramane deloc si pentru cei din jur… sarbatori fericite in continuare si la multi ani!

  • Leave a Reply

    You Might Also Like