marți, 26 februarie 2013

Scrisori pentru Filip: 3 luni

Iti vine sa crezi? Au trecut 3 luni deja de cand esti al nostru si de cand noi suntem - in totalitate - ai tai :) Ultima luna a fost plina de aventuri, si pentru noi, si pentru tine.



Te-ai schimbat asa mult in ultima luna! Ti s-a alungit fata, falcutele s-au facut si mai dolofane, ti-a crescut parul blondut, ti s-au indesit sprancenele si genele ti-au crescut lungi-lungi. Doar ochii au ramas neschimbati: albastri-cenusii, mari si luminosi, mereu cu un zambet fermecat in ei.


A fost luna in care ai invatat sa-ti sugi degetul/mana/pumnul. De cand ai descoperit cum se procedeaza ai exersat skillul asta nou plin de rabdare si perseverenta mai tot timpul. Nu ti-au mai trebuit jucarii, cantecele, nimic. Tu si cu mana ta faceti echipa perfecta. Cand reusesti sa-ti pozitionezi degetul cel mare si grasun in gura, ai asa o fata satisfacuta si plina de mandrie ca ne pufneste rasul. Mai putin amuzant e cand il bagi asa adanc pe gat ca te faci singur sa vomiti. Dar, de, inteleg ca suptul degetului nu-i treaba usoara si ca se mai intampla si accidente :)

Tot luna asta am fost la doctori. La multi doctori. Ai fost asa cuminte de fiecare data, n-ai plans deloc si cel mai mult ti-a placut la ecografie, unde radeai cu gura pana la urechi in timp ce donmul doctor iti plimba transductorul pe burtica ta rotunda.

Luna asta ai invatat ca mancatul doare, apoi ai dezvatat asta si acum intram incet, incet in normal. Pe cuvant de onoare - asculta aici la mama: mancatul e o placere cum nu sunt multe in viata si o sa incerc sa te invat asta incet-incet. N-as vrea sa o ratezi, micutule, ca prea sunt multe bunatati pe lume!

Also, ai invatat ca somnul e treaba plicticoasa si ca lucrurile interesante se intampla cand esti treaz, asa ca te-ai decis sa cam zici pa-pa somnurilor de peste zi. 45 de minute sunt destule, se pare ca crezi tu, si apoi gata, faci ochii mari-mari si incepi sa conversezi cu ursuletii din pat.


Esti asa de dulce cand vezi oameni noi: te uiti la ei de la mine din brate, le ganguresti si le zambesti stirb, si apoi te rusinezi brusc si te ascunzi cu totul la pieptul meu! Mor de dragul tau cand faci asta! But then again, mor de dragul tau mai tot timpul!

Iti place sa te pupam pe gat, pe burta, pe maini si picioare. Chiui si hohotesti de mama focului cand facem asta.

Iti place sa scoti limba printre dinti  gingii si apoi sa dai drumul la tot felul de sunete, care de care mai pitigaiate si caraghioase. Iti plac la nebunie si balonasele de saliva pe care le faci cand exersezi asta!

Iti place sa te impingi in picioare si reusesti intr-un fel inexplicabil mie sa te intorci pe loc cand faci asta, exact ca un titirez.

Iti place cand tati iti fluiera si cand eu iti cant Edelweiss la masa. Si mie imi place cand iti cant! Ma apuca chiar si admiratia pentru vocea mea - incep deja sa cred ca mi-am ratat o cariera de succes in  muzica cand ma privesti asa fermecat in timp ce-ti cant.


Sambata o sa faci o baita speciala, cu multi, multi spectatori si am emotii mari cand ma gandesc la asta! Sa fii curajos, bebe frumos - mamai si tati o sa fie langa tine in fiecare moment! Si atunci, si pentru tot restul vietii :)


6 comments:

La multi ani fericiti Filip, maine poimaine o sa posteze mami Chilli poze cu coronita la sfarsitul clasei intai, cu baiatul in roba la absolvirea facultatii si poze de la nunta baiatului. Pana la aceste evenimente, distractie maxima la botez!

Sa ne povestiti de la minunatul eveniment. Cum ati depasit emotiile si cum v-ati distrat.
Sa cresteti sanatosi!

Sper ca totul este bine cu voi. Nu ai mai scris de ceva vreme. Sper ca Filip este voios si sanatos!

@AnonimDa, suntem bine, maimutoiul creste pe zi ce trece si se face tot mai simpatic si frumusel!
Mersi pentru comentariu, mi-a dat imboldul necesar pentru a ma apuca din nou de scris! <3

Be Our Fan!
Follow Us on Twitter!
RSS Feed
Follow Me on Pinterest
Contact