marți, 28 februarie 2012

Cartofi Copti cu Malai, Rozmarin si Usturoi


La cererea expresa a publicului, va povestesc despre colegii de farfurie ai magnificelor coaste de porc, si anume acesti cartofi minunati! 

{si aici, v-as fi arat o poza super-ultra-apetisanta cu sus-numitii cartofi, dar sa vezi minune - se pare ca dragul meu sot a reinstalat Windows-ul (one of his biggest hobbies - don't ask!) si mi-a sters toate pozele facute luna asta :(( }

Anyway, take my word for it, golden, chuncy perfection, asta au fost!

Dupa cum bine ati ajuns sa ma cunoasteti si sa ma iubiti, stiti ca imi place mancarea texturata & crocanta! M-am gandit de multe ori how to increase the crunch-factor al cartofilor copti la cuptor! Well, cred ca am gasit o solutie geniala: cartofi copti, tavaliti prin o tzarica de malai!

Uite cum se-ntampla fenomenul: cureti cartofii, ii speli si ii tai in cuburi/felii maricele. Ii fierbi in apa gata clocotita vreo 15 minute si ii scurgi bine.

Separat, incingi 4-5 linguri de ulei de masline extravirgin si adaugi catva crengute de rozmarin si 4-5 catei de usturoi feliati. Lasi inca 1 minut pe foc mic, sa se infuzeze bine uleiul cu aroma rozmarino-usturoiata si te-ai facut cu un super ulei aromat, numai bun de mozolit cartofii cu el.

Pui cartofii in tava tapetata cu hatie de copt, picuri uleiul aromat peste ei, presari deasupra vreo 3 linguri de malai si niste sare grunjoasa si ii amesteci bine, cat sa se distribuie uniform toate bunataturile peste ei :)

Ii bagi la cuptor sa se rumeneasca frumos, la foc mediu, timp de 30-40 de minute, intorcandu-i de cateva ori intre timp... et voila: cartofi aurii, super deliciosi, super crocanti and totally guilt free!

(poza reciclata de la coaste - singura dovada supravietuitoare)

Pam-pam!

joi, 23 februarie 2012

Coaste de Porc - O Poveste de Dragoste

Ca m-am saturat de iarna si ca nu mai am rabdare sa vina odata primavara, nici nu mai are rost sa va povestesc! Ohoo, cum ma mai gandesc la ghocei si la mugurasi in copaci, si la caldura (and by that I mean anything over 2 grade C) si mai ales la salata si usturoi verde in piata! Ce frumos suna, asa cam ca o utopie!

Pana atunci insa, m-am resemnat cu frigul si cu zapada si cu imbracatul a strat dupa strat de haine ca sa dam piept cu distractia de afara! Probabil de inima rea, iarna asta am inceput a guilty love affair! Yep, it's true! A love affair cu porcul. Bunul, grasutzul porc, care ne-a incalzit si ne-a tinut de foame si ne-a dat puteri sa infruntam gerul. Si cea mai tare experienta cu my new love au fost aceste costite, copate incet pana s-au fragezit bine, mozolite cu un sos minunat si apoi rumenite pe gratar pana la perfectiune!


I'm telling you, this is how true love looks like!


Povestea a inceput cu mine intrand (nemancata) intr-o macelarie si vazand niste scaricica de porc in vitrina! Asa imbietoare si frumoasa ma privea de dupa geam ca n-am rezistat si am plecat acasa cu 2 bucati :)

Le-am spalat, le-am uscat si apoi le-am frecat gingas cu o pasta formata din: 1 ceapa rosie mica, 3 catei de usturoi, 2 linguri de miere, 3 linguri de otet de vin, sare & piper + cate o lingurita de paprika afumata, chilli si chimion (toate aruncate in robot si blitzuite pana ametesc ;)

Dupa ce le-am mozolit bine pe sus numitele coaste, le-am invelit in folie de aluminiu si le-am dat la rece pana a2-a zi (da' daca ma grabeam, le-as fi lasat doar vreo 2 ore, asa ca nu-i bai daca va e foame AZI, merge treaba si in versiunea mai rapida ;).

A 2-a zi, am incins cuptorul la 140 grade C (adica foc miiiiic de tot) si am copt costitele, asa invelite in folie cu erau, timp de 2 ore.

Intre timp, am  mesterit sosul barbeque din:

1 ceasca de ketchup,  
2 lingurite de mustar,  
2 linguri de zahar brun,  
1/2 ceasca de otet de vin alb,  
1 lingura de sos de soia 
1 lingurita de paprika afumata,
cativa fulgi de ardei iute, 
1/2 lingurita de chimion,  
1/2 lingurita usturoi granulat, 
sare & piper proaspat macinat.

Am transferat amestecul intr-o craticioara si i-am dat cateva clocote, timpde vreo 10 minute, pana s-au imprietenit bine toate aromele. A rezultat un sos asa bun ca am inceput sa-l mananc asa fierbinte cum era cu paine goala! Go ahead, judge me, I don't care! Indrazniti sa-l faceti si o sa patiti la fel!

...Don't say i didn't warn you!

Asaaaa, revenind la subiect, dupa cele 2 ore, am scos coastele din cuptor, le-am dezbracat de folie, le-am pus pe gratarul tavii magice de la Ikea si le-am uns pe toate partile cu sos. Apoi, inapoi in cuptor cu ele, pentru inca 30 minute. Din 10 in 10 minute, le-am mai mozolit cu cate o portie generoasa de sos!


Constant love and attention , asta e secretul oricarei relatii reusite, nu?

La sfarsit au iesit rumene si delicioase si oh, atat de fragede!


Jumate din distractie e sa dip them in the yummy sauce asa ca nu uitati de sos cand va apucati de mancat! Si nu, nu e nici un mod "curat" sa le mancati, asa ca aruncati tacamurile deoparte, luati cu mana niste coaste si roadeti-le cu pofta! I know that's what we did! And it was goooooood!

 (sau "How to keep your man happy in five easy steps")
NOM NOM NOM!

luni, 20 februarie 2012

Viza pentru SUA - care e reteta?


Cum se ia viza pentru SUA a fost pentru mine tot timpul o nebuloasa totala. Dupa ce criterii te aleg/resping americanii? Oare m-ar considera demna de turist prin tara lor? Oare as putea indeplini miile de conditii (la prima si a doua si a n-a impresie cam atatea par) necesare?
Din cauza ca n-am gasit un raspuns satisfacator la toate aceste intrebari, mult timp am functionat dupa foarte sanatosul principiu "strugurii sunt acri si cine naiba vrea oricum sa mearga in America?" si am ingropat adanc chestiunea, sub zeci de planuri de calatorie in tari unde oamenii chiar se bucura sa incurajeze fluxul de turisti.

Buuut... se face ca acum vreo 2 saptamani Alex a fost invitat in State by his american boss si a inceput sa-si faca tacticos planurile de parasire a nevestei iubitoare si de mers in SUA pt o saptamana! Ce frumos ar fi, se gandea nevasta cea frumoasa si iubitoare, daca as putea sa merg si eu cu el... Ce frumos sa facem un roadtrip prin State, intr-un Mustang decapotabil, pe autostrazi prafuite, presarate cu moteluri dubioase si diner-e oldschool! Ce frumos sa ne plimbam prin New York si sa mancam un sandwich la Katz sau o cina fabuloasa la Le Bernadin! Ce frumos sa pierdem niste bani la o partida de Hold'em in Vegas! 

In concluzie am decis - cu inima indoita de frica - sa intru in hora si sa incerc sa iau viza.

Procesul in sine nu e foarte complicat: trebuie sa platesti taxa de viza (140$) + taxa de pin (11$) la Banca Transilvania, sa completezi un chestionar online, sa-l decorezi cu o poza recenta si apoi sa suni sa faci programarea la interviu. Pe mine m-au chemat la 6 zile dupa ce-am sunat.

Dar dansul, distractia si, mai ales, stressul datator de ulcer, abia acum incep. In orice aplicatie pentru viza, Statele Unite pleaca de la ideea ca: 

The presumption in the law is that every visitor visa applicant is an intending immigrant. Therefore, applicants for visitor visas must overcome this presumption by demonstrating that:
- ai casa si masina - n-am :|
- ai firme, salarii mari, conturi in banca - again, la mine nu se pune problema. Nu ma pot lauda decat cu generosul salariu de medic rezident, insumand de la 1 ian 2012 (cand s-a marit, vezi bine) 1100 ron
- ai copil sau alte treburi familiale care sa te tine in tara - nici aici nu stau mai bine, nu ma pot lauda decat cu my awesome huzband, dar cu taman cu el la brat vroiam sa ma plimb prin SUA, asta mai mult ma incurca decat sa ma ajute
- ai invitatie de la cineva din State - din nou, lipsa, pentru ca, desi aveam cunoscuti prin SUA care mi-ar fi putut da una, nici unul nu era o persoana cu adevarat apropiata si atunci am preferat sa go without one

Evident, pe masura ce data fatidica se apropia, stresul meu crestea exponential. All I had going for me, era ca intr-adevar ne-am plimbat destul de mult si poate-poate domnii de la ambasada o sa se gandeasca ca "deh, daca n-a ramas ea in toate tarile astea, poate avem sperante ca si-o lua talpasita si din "the land of dreams" si ca s-o intoarce acasa"

Cu o seara inainte, mi-am pregatit dosarul cu "dovezi". Teoretic aici pui acte de proprietate, extrase grase de cont etc. Al meu a iesit rusinos de anemic:

- extras "subtirel" de cont
- adeverinta de salariat (in romana, nu-i nevoie sa  o traduceti)
- actul de proprietate al masinii (pe numele lui Alex) + certificat de casatorie
- rezervarile la hoteluri din State (le-am facut pe booking.com cu optiunea de free cancelation, just in case), fara bilete de avion, ca doar pe alea nu ai cum sa le dai inapoi

Mi-am luat dosarul in brate cu inima stransa, impreuna cu actele obligatoriu de prezentat:

- pasaport valabil
- pagina de confirmare a completarii formularului online
- chitanta de la Banca Transilvania care dovedeste ca am platit taxa de viza
...si m-am infiintat la usa ambasadei la ora stabilita.

Am trecut de security si am ajuns intr-o incapere luuunga, unde se intampla tot procesul. Un nene la intrare mi-a dat un bon de ordine si de acolo, totul s-a desfasurat cu viteza luminii. 

Intai m-a chemat o tanti la primul ghiseu, unde mi-a inspectat pasaportul si pagina de confirmare si unde am lasat chitanta de la BT.

Nici nu m-am asezat bine inapoi pe scaun, ca mi-am auzit numele strigat ca sa ma prezint la ghiseul unde se iau amprentele.

Buuun, mi-am zis, sa ma asez si sa studiez procesul interviului, care se desfasura la mai multe ghisee langa mine. In inca vreo 3 minute, de nici n-am avut timp sa-mi repet in minte discursul pregatit de acasa cu de ce si cum vreau in America ca mi-am auzit numarul strigat, ca sa ma prezit la ghiseul unde se dadea interviul propriu-zis!

L-am salutat cu my most confident, charming smile pe domnul de la ghiseu, care m-a intrebat, cu un accent american gros, "De cew vrweti sa calatowriti in US?"
I-am spus, sperand sa ii intru mai repede in gratii, "We can talk in English in you want to". Neimpresionat, mi-a raspuns ca "It's your interview, I don't care!" Hmmm... e groasa treaba...

M-am lansat apoi in poezia invatata de acasa, cum vreau sa merg sa vizitez SUA, impreuna cu sotul meu, angajat la o companie americana, cum vrem sa stam 2 saptamani... M-a intrerupt intrebandu-ma scurt "So, you're a doctor?" Din nou, m-am lansat in raspuns cu aplomb, spunandu-i cum da, sunt rezident pe Gastroeneterologie in anul III, dar n-am apucat sa zic mai departe cand il aud intrebandu-ma "So, no kids?" "Not yet" zic, la care el, cu un zambet in sfarsit pe fata "So I guess that's why you're travelling so much". Abia acum m-am mai relaxat si am inceput sa respir normal "Yep, we're trying to cover everything before the children come" am indraznit eu sa glumesc. M-a mai intrebat daca avem casa - "No" si unde am mai calatorit. M-a apucat sa recit pomelnicul de tari rapid dar nici n-am apucat sa mentionez 3 tari ca m-a intrerupt cu "yeah, yeah, you're viza is approved, have a nice time in the States!"


Si asta a fost tot! Toata distractia a durat maxim un minut! And I got it! Nici macar n-am deschis dosareulul pe care il pregatisem. 

Acum, la ce concluzii am ajuns cu prvire la viza de SUA? 
Cred ca prima ar fi ca e o idee foarte tampita sa citesti toate paginile de forum referitoare la obtinerea vizei (asa cum am facut eu) pentru ca nu reusesti decat sa te stresezi si mai tare. 
Cred de asemenea, ca e foarte important sa mai fi calatorit inainte. 
Si, probabil cel mai important, e sa te duci acolo cat se poate relaxat si increzator si sa fii extrem de sincer si deschis. That's all I got so far! 

Voi ce parere aveti? Ce experiente ati avut cu viza SUA?

duminică, 12 februarie 2012

'Neatza ♥

Nu stiu daca e infectat cu febra "valentinistilor" sau daca a vrut sa-mi multumeasca ca I'm such a ray of sunshine lighting up his life everyday (spuse ea plecandu-si ochii cu modestie :p) dar de dimineata Alex m-a trezit cu o surpriza: cafea cu spuma de lapte si un shot de Baileys decorata cu o inimioara de caramel!


...Si nu orice caramel ci unul facut din zahar pus in lingurita si ars deasupra flacarii aragazului (a nu se subestima ingeniozitatea inginereasca!)

It's the small things in life that make you happy si cateodata ma simt asa fericita, ca un balon de sapun ready to burst! It's not about expensive dates or jewelry pentru mine (sau pentru majoritatea femeilor, mi-as putea permite sa adaug), doar despre un gest frumos ca o inimioara de zahar ars in cafeaua de dimineata :)

...Asa ca daca sunt si barbati rataciti cumva pe aici, cititi si luati aminte - suntem mult mai usor de fericit decat va asteptati! Just do something nice for us! Orice gest, cat de marunt, se pune la socoteala ;)

Iti multumesc, bita, you're the best ♥!

... And keep 'em coming :D

joi, 9 februarie 2012

Cea mai Buna Prajitura cu Ciocolata !

Best brownies ever? Le-am gasit! Zemoase si cremoase si gata in juma' de ora si asa ametitor de ciocolatoase ca am jurat ca n-o sa mai incerc alta reteta cate zile oi avea! Why change it if it's perfect, right?



Reteta e din Hummingbird Bakery si m-am indragostit iremediabil de ea! A fost un efort supraomenesc sa ma abtin cat sa o trag in poze inainte sa ma-nfig in ea cu amandoua mainile!


Mai simplu de atat nu se poate! Uite cum se-ntampla povestea:

* Adunati laolalta 200g ciocolata (eu am pus 72%), 175g unt, 130g faina (1/2 cup), 325g zahar (1 1/2 cups), 2 linguri de extract de vanilie,  3 oua si 3 linguri de lapte.

* Topiti ciocolata si untul in bain-marie si apoi amestecati-le cu zaharul, faina si extractul de vanilie. Adaugati apoi pe rand ouale si laptele si omogenizati bine (un tel isi face la fix treaba aici ;)


* Turnati compozitia intr-o tava (a mea are 18/27 cm) tapetata cu hartie de copt si unsa cu unt si coaceti-o la 170grade C timp de 25-28 minute, daca o vreti mosty si gooey, asa ca mine. Daca o preferati putin mai uscata si cu o crusta mai crocanta, o puteti lasa pana la 35 minute.

* Lasati-o sa se raceasca 10 minute inainte de a o taia and then eat away, my fellow chocoholics, eat away!


* O lingura de iaurt grecesc si niste fructe de padure langa merg la fix langa ea!


Note: dauneaza grav dietelor! Dar face bine la suflet, asa ca I say - go for it! :D

miercuri, 8 februarie 2012

Guest Post: Monstretti sau Neuroni de Macaroane

Azi avem musafiri: draga mea prietena Liana - da, geniala inventatoare a puiului umplut - s-a tinut de bucatareli in weekend! Uite ce a rezultat:

Se facea ca eram eu acasa si ma bucuram de o no-shower sunday. Stiti cum e: afara ninge, tu nu te-ai ridicat din pat decat pentru a merge la baie sau a aduce cafea, mic dejun, pranz, snacks, ahem..cele necesare.. si citesti si pierzi timpul la calculator, lene ne-stramutata fara nici o remuscare. Cand.. deodata.. gasesti asta: http://9gag.com/gag/2394193 si de aici, lucrurile nu au mai fost la fel. Niciodata!


(In poze, Mr Pukey da garantia calitatii)

Am sarit din pat (am cules fulgii de porumb care au saltat de pe plapuma), am tras o pereche de blugi pe mine si un hanorac peste bluza de pijama, am pus o oala cu apa pe foc (fire hazard my ass) si am.. zbughit-o, pt ca alt cuvant mai potrivit nici nu gasesc, catre supermarketul de la parterul blocului.

Ajunsa afara am luat-o mai incet, cu grija pe gheata, nu cumva sa cad, sa-mi pierd cunonstinta si sa ma trezesc la spital unde sa trebuiasca sa explic halul in care am iesit din casa (cred ca dupa asta sansele ca eu sa petrec mult mai multe no-shower every-day, intr-o camera pufoasa, ar fi crescut vertiginos). E un risc pe care incerc sa nu mi-l iau prea des, dar la naiba, atunci cand ai o misiune trebuie sa actionezi cat de repede posibil.

Drumul la Mega a durat fix 7 minute dus-intors, printr-un miracol nu era nici coada. Cosul meu continea: un pachet spaghete, un pachet vidat cu 5 cremwursti, o cutiuta mica de smantana si stiam ca in frigider mai este un borcan inceput de pesto.

Nu am avut nici un gand sa fiu originala cu sosul, this was all about the tiny spaghetti monsters. Sa va arat o poza cu ingredientele, Elena asa face:


* Stiati ca: pachetul de piscoturi din coltul dreapta sus este unul dintre cele 2 pe care trebuia sa le  servesc la cununia civila a Elenei cu Alex dar.. well.. there they are, 2 ani mai tarziu (le-am gasit in camara de curand, sunt foooarte expirate, dar nu ma lasa sufletul sa le arunc. Stau pe masa de atunci, astept sa vina un elf cu pofta de tiramisu si un stomac puternic sa le ia.) N-au nici o legatura cu reteta, nici portocalele de asemenea, dar hey, am considerat necesar sa imi exprim crezul artistic punandu-le pe fundal. Problem?

Am taiat cremwurstii in jumate, apoi jumatea jumatatilor si apoi in jumatea jumatatii jumatatilor (ar fi fost mai simplu sa zic in optimi, dar viata nu e simpla). Am dat o bucatica pisicii ca sa o tin ocupata si afara din  bucataria mea (awww, s-a jucat cu ea pe hol, bagand-o si scotand-o din cizma mea. ce..dragut.. *note to self: nu pleca prea in graba maine la munca*).

...Si apoi a inceput adevarata arta...

Acum.. la inceput am incercat sa urmez un model, sa infig spaghetele in forma de floricica sau steluta, bucata sa fie echilibrata din punct de vedere al compozitiei, sa gasesc si sa pastrez numarul perfect de spaghete, care poate sa fie chiar paralele..


Intentia mea remarcabila n-a durat prea mult. Se pare ca in lupta OCD vs ADD castiga detasat ADD :D

Oricum, munca asta a fost destul de satisfacatoare. Dupa cateva bucati am inceput sa multitaskez, sa pun cate 2 si apoi cate 3 spaghete deodata. Cool, stiu. Senzatia pendula undeva intre a coase niste degetele si a trage in tepa niste raufacatori in miniatura. Bucataria Tepes style. De fapt, produsul final, cumva, mi se pare ca arata ca niste neuroni: cremvurstii sunt axonii, spaghetele sunt dendritele (ce?.. am dat bacu' la biologie..). Neuroni de macaroare. Suna f bine si ca o insulta. “Hey, neuron de macaroane, taci din gura si mananca cina delicioasa pe care ti-am pregatit-o.” Hihihhh...


Pe urma le-am pus in oala si le-am scufundat incet incet cu o ligura. Cu grija sa nu le “tund” din greseala. Aici imaginea ducea mai mult la niste canibali care fac o supica, dar nu vor sa bage “ingredientele” cu capul la fund din prima, pt ca au nisip in par. *Note to self: seek counsel.* Hey, uite, niste poze:

                                                                         
Rezultatul finit este.. superb. E greu sa te abtii sa nu te joci cu ele, sa faci elicopteru sau sa incerci sa le impletesti codite. Adica.. eu chiar nu m-am abtinut. Arata ca niste caracatite mici. Sau ca masina de tocat carne. Sau ca un copil cu gura plina care impinge mancarea printre dinti. Ok, ok, ma opresc cu metaforele.
 
Desigur, sosul (complet ne-original, dar f bun) a constat in a amesteca repede (in timp ce chicoteam si topaiam de pe un picior pe altul f mandra de mine) cutiuta de smantana cu sare, piper, putin ulei de masline si 2-3 lingurite de pesto. Se amesteca cu grija, se trag jaluzelele, se asigura ca nu e nimeni prin preajma si se ridica bucata cu bucata intre degetul mare si artator, de partea carnoasa. Se porceste. Like a lady.

marți, 7 februarie 2012

Pate de Ton cu Fasole

Tot din ciclul: vin acasa si mi-e foame! sa v-arat ce-am mesterit acum cateva zile:
 

Un fel de pate/spread din ton + fasole + alte chestii ratacite prin frigider, gata in 5 minute si numa' bun pe post de pranz ultra-rapid! Trebuie sa recunosc ca desi e super-duper-simplu de facut, am fost foarte mandra de rezultat! Toate ingredientele aparent random alese s-au combinat intr-un fel extrem de fericit si a rezultat o chestie cu adevarat delicioasa! Yay me!


Am aruncat in vasul robotului urmatoarele: o conserva de fasole scursa bine, una de ton scursa mai putin bine (ca doar nu era sa arunc tot uleiul ala delicios, asa ca am pastrat 1 lingura ;), 3 catei de usturoi, 1/2 legatura de patrunel, zeama si coaja de la o lamaie mica, 4-5 linguri de ulei de masline + sare & piper.

Am mixat toate astea vreun minut si maglavaisul rezultat l-am amestecat cu vreo 10 masline des-samburite si cu 1/2 ceapa rosie tocata marunt.

L-am botezat cu putin ulei de masline, inca niste patrunjel tocat si putina boia - doar asa, ca doar ma stiti ca-mi place mancarea colorata - si l-am infulecat cu lipii arabesti:


Pam-pam!

luni, 6 februarie 2012

Mac'n'Cheese

Am ajuns de mult la o concluzie... un fel de adevar existential if you will: in life, everything is better with cheese on top! Profund, nu? Dar tulburator de adevarat :))

Asta e motivul pentru care, in orice moment mi-ai dechide frigiderul, vei gasi cel putin 5 feluri de branza lafaindu-se pe rafturi, motivul pentru care ne intorcem din concedii (ai ales cele din Italia sau Franta) cu valiza plina-ochi cu branza si motivul pentru care, mai devreme sau mai tarziu, trebuia sa pregatesc niste Mac'n'Cheese. Imi pare rau doar ca n-am facut-o mai devreme! The cheesy goodness totally got to me!


Am analizat cu multe atentie o gramada de retete  inainte sa purced la drum si am concluzionat ca Mac'n'Cheese trebuie sa indeplineasca 3 conditii esentiale ca sa fie as close to perfect as possible:

1. Trebuie sa contina o tona de branza, si nu de un singur fel, ci un amestec cat mai variat. Eu am pus o mana de parmezan, niste resturi de Brie si inca niste resturi de Gorgonzola, cascaval de capra (pe post de Cheddar) si inca niste cascaval afumat pentru some smoky flavour.

(note to self: momentul s-o pui de niste Mac'nCheese e cand ai cat mai multe feluri de branza pe punctul de a expira in frigier ;)

2. Sunt cu atat mai bune cu cat sunt mai cremoase si... branzoase, asa ca trebuie sa ai grija sa nu ingrosi sosul prea tare!

3. Cel mai important, trebuie neaparat sa contina  pudra magica de-i zice "bacon dust" (zau acum, nu suna cu adevarat magic?)

Cum obtii porcosenia magica? Simplu: iei 4-5 felii de bacon, le rumenesti intr-o tigaie la foc mic si apoi le pulverizezi in robotul de bucatarie, impreuna cu miezul de la 3 felii de paine + sare, piper, niscaiva cimbru si (evident ;) niste fulgi de ardei iute.

Ce o sa rezulte va fi cel mai magnific pesmet pe care l-ai vazut/gustat vreodata! So, pentru mac'n'cheese perfecte nu trebuie decat sa-l umezesti cu 2-3 linguri de unt topit si sa-l presari peste tava de macaroane branzoase si te-ai aranjat! Perfection? You'll have it!


Sa trecem la fapte:

- fierbi un pachet de paste al dente (pastele scurte gen fussili sau penne merg mai bine in afacerea asta)

- in timpul asta, pregatesti sosul: intr-o cratita incapatoare, topesti 4 linguri de unt si rumenesti in ele o ceapa alba, data pe razatoarea mica si scursa bine + sare & piper proaspat macinat.

- dupa 2-3 minute, cand ceapa a devenit aurie, adaugi 3 linguri de faina, amesteci bine 1 minut si apoi incepi sa adaugi lapte, putin cate, putin pana rezulta un sos subtire, cam ca aluatul de clatite (eu am pus vreo 400ml lapte)

- asta e momentul cand adaugi in sos toate soiurile de branza (eu am pus o mana mare de parmezan, cate 100g de Brie si Gorgonzola, 300g cascaval de capra si 200g cascaval afumat). Poti sa pui ce branza iti pofetste tie inima, dar ar trebui sa fie una care se topeste bine si sa fie in total vreo 800g ;)

- mai lasa sosul sa dea cateva clocolte, cat sa se imprieteneasca "branzele" una cu alta, si apoi stinge focul.

- toarna peste sos pastele scurse, amesteca bine, mai pune niste sare & piper daca e nevoie si transfera toata afacerea intr-o tava unsa cu unt.

- presara pastele cu pesmetul miraculos si cu niste extra-parmezan ras si da-le la cuptor, la foc mediu (180gradeC) timp de 25-30 minute, pana se rumenesc frumos deasupra.

Voila:



Nu-i mare scofala dar sunt tare bune! Cremoase si zemoase si delicioase... mmmmmmmmm! Confirma perfect principiul cu care am pornit la drum, desi - pentru a fi mai aproape de adevar - as spune asa:




Be Our Fan!
Follow Us on Twitter!
RSS Feed
Follow Me on Pinterest
Contact