marți, 11 februarie 2014

Supa de Oase - Cum?

Am ramas datoare cu reteta, asa ca fara alte ocolisuri, iat-o:

  • Oase de vita/miel/spinari de pui/tartite de curcan/capete de peste/alte parti osoase de alte necuvantatoare 2 kg
  • Rasol de vita/umar de miel/aripi de pui/curcan - ceva ososo-carnos adica - 1kg
  • Apa plata cat sa acopere toate astea cu 2 cm
  • 1 lingura de otet de mere (ajuta sa extraga mineralele din oase)
  • 1 lingura sare de mare
  • 1/2 lingurita piper proaspat macinat
  • 1 ceapa, taiata in sferturi
  • 3 morcovi
  • albitura (telina, pastarnac, patrunjel)

Oasele si carnea se spala bine cu apa rece, apoi se pun impreuna cu restul ingredientelor intr-o oala incapatoare si se acopera cu apa plata. Se lasa 30 de minute sa se odihneasca si apoi se pun pe aragaz, la foc uite.

Dupa 30-40 de minute supa va clocoti si deasupra se ridica spuma, pe care trebuie s-o indepartezi temeinic. Apoi da focul la minim, ca sa fiarba incet de tot toata povestea. Nu acoperi oala cu capac pentru ca asta favorizeaza o fierbere mai apriga, care risca sa denatureze gelatina si restul proteinelor.

Supa de miel si vita are nevoie de ceva mai mult timp - cam 4 ore. Pentru pui si curcan 3 ore sunt suficiente iar supa de peste e gata in vreo 2 ore.

Las-o la racit si scoate oasele, carnea si legumele pe o farfurie si apoi strecoar-o prin sita acoperita cu tifon

Rezista 5-6 zile la frigider fara probleme (cel mai bine in borcane de sticla) si la congelator pana la 1 luna.

O sa stii ca ai facut o extra-mega-supa daca atunci cand s-a racit se incheaga precum piftia - inseamna ca toata gelatina din partile cartilaginoase ale oaselor a supravietuit fiertului (de asta e important ca supa sa fiarba inceeet, pe indelete si neacoperita) si ca e gata sa-si lucreze efectele miraculoase pe tine si ai tai. Da, ciar sunt miraculoase - uite, povestesc aici cum si de ce.

Poti sa folosesti mai departe supa asta ca baza pentru ciorbe, sosuri, mancaruri sau s-o consumi asa - tot ce-ti doreste sufletul. Filip mananca cate 150ml la fiecare masa si cu siguranta ii prieste foarte mult!



miercuri, 5 februarie 2014

Salam de Casa pentru Prichindei (dar nu numai)

La Craciun Filip ne-a facut o surpriza mai putin frumoasa: s-a hotarat - brusc si fara drept de apel - ca nu mai vrea sa manance piureuri din lingurita manuita de mine ci sa-si ia soarta de mancau in propriile maini - la propriu.

Din ziua aia n-a mai mancat decat bucatele pe care sa le duca cu mana proprie si personala la gura. Singur! La inceput m-am dat de ceasul mortii si m-am panicat grav. Apoi insa, mi-am dat seama ca e tot raul spre bine. A blessing in disguise you might say. Am inceput sa ii pun doar bucatele (de legume, de fructe, de ou, branza/ de de toate) pe tava si mananca copilul meu mai bine ca niciodata! Singura dificultate am intampinat-o la carne - cum sa-i servesc carnea intr-un fel cat mai simplu pentru el de apucat si mestecat.

Asa am dat peste reteta asta de salam de casa - pe care pana acum l-am facut in varianta de curcan si de pui. E extrem de gustos, e simplu de apucat de manute bebelusesti si cum stiu ce-am bagat in el, e si sanatos si ferit de toti aditivii care ineaca mezelurile din supermarket.


Sa va spun ce si cum, zic!

Ingrediente:

1 kg piept de curcan (sau pui sau vita sau ce animal va place voua) preferabil dintr-o sursa controlata, nehormonata, netratata cu antibiotice.
250 g ficat de curcan
5 linguri de untura de rata sau de ulei de masline
5 linguri apa
2 oua
3 catei usturoi
1/2 legatura patrunjel
1 lingurita cimbru
sare de mare  (1/2 lingurita)
piper proaspat macinat

Se mixeaza in robot carnea si cea mai mare parte a ficatului (1 ficat il tai in fasii si il pui deoparte) apoi se adauga restul ingredientelor si se mai mixeaza putin, pana se omogenizeaza totul.

O tava de chec se tapeteaza cu hartie de copt (pune o foaie mai mare, cat sa atarne si pe laturi putin) si se unge cu ulei masline, apoi se toarna 1/2 din compozitie inauntru. se taie fasii ficatul ramas si se aseaza peste si deasupra se toarna restul compozitiei. Se acopera complet cu hartia de copt ramasa pe laturi ca sa nu se rumeneasca prea tare deasupra.

Tava se aseaza in alta tava mai mare, care se umple cu apa (cat sa ajunga la 1/2 din inaltimea tavei cu compozitia ) - adica in bain-barie, pentru cunoscatori :)

Se coace la 170 grade timp de 60-70 minute si apoi se lasa la racit complet.

Se scoate - cu tot cu hartia de copt - pe un tocator, se acopera cu alt tocator si deasupra se monteaza - fiecare dupa talentul lui de inginer-constructor - un turnulet de conserve, cat sa preseze bine salamul si sa iasa din el lichidul in exces.

Scoate tot ansamblul pe balcon, sau pune-l in frigider timpe de 12 ore et voila!


Salam de casa!

Tine in frigider 5-6 zile, dar cum al meu prichindel mananca doar vreo 2 felii pe zi, eu l-am feliat si l-am pus in pachetele de cate 2 felii la congelator, unde tine pana la 1 luna.

Enjoy si sa aveti mereu copii mancaciosi si pofticiosi si sanatosi!

luni, 16 decembrie 2013

Sarmale. Eu zic ca cele mai bune!

Incep cu o declaratie: iubesc sarmalele! Le iubesc gustul, iubesc toate amintirile pe care le evoca, cu bunica mea in bucatarie, cu mese mari, cu brazi de Craciun si oua rosii de Paste, iubesc procesul de asamblare.
Multa lume zice (ironic) ca noi, romanii, nu avem nimic "al nostru" in bucatarie dar eu nu sunt de acord. Avem destule. Si bune. Dar cele mai "romanesti" (lasand deoparte influentele orientale) mi se par sarmalele si iubesc felul in care ma simt asa - parte dintr-o comunitate minunata, de Sarbatori, cand stiu ca in nenumarate bucatarii, cineva baga o cratita aproape identica cu a mea, plina ochi cu sarmale, in cuptor si apoi o scoate aburinda si de desfata cu ele! They bring us all closer together. Cum sa nu le iubesti?

Singurul meu regret e ca le mananc prea rar.

Deci. Despre sarmale sa vorbim!

Inainte de reteta, niste cugetari:

- e bine sa ai varza cu foi subtiri, cat mai intregi si nu prea sarata (daca e prea sarata, cateva ore in apa rece o sa rezolve problema)
- secretul sarmalelor este ceapa. N-ai cum sa pui prea multa ceapa. Fi generos, o sa fie bine!
- in materie de condimente, I like to keep it simple: marar, boia dulce si cimbru. Dar din belsug!
- niste costita afumata si niste sorici imprastiate printre sarmale so sa le duca la the next level
- orezul trebuie sa aiba cu ce fierbe, asa ca e bine sa adaugi 1 ceasca de apa in compozitie, ca sa nu sece si sa devina uscata pe masura ce orezul absoarbe lichidul
- o oala de lut face minuni (eu nu mai am :( )

Cam atat din putul gandirii. Sa trecem la fapte:

Ingrediente:

- 5 cepe mari, tocate marunt
- 2 linguri untura de rata (sau porc)
- 1 kg carne tocata (am folosit amestec de porc cu vita, tocata pe loc de domnul macelar)
- 1 legatura marar
- 1 legatura cimbru (uscat)
- 1 lingurita de boia dulce
- 1 ceasca de orez (150g)
- 1 ceasca apa
- sare & piper

- 2 verze murate, desfacute in foi

- 1 conserva rosii
- 200g costita afumata +/- sorici, taiate feliute
- 3-4 foi dafin

Metoda:
  • Caleste ceapa cu coditele de marar tocate marunt si cu sare, piper si boia pana devine sticloasa. 
  • Amesteca carnea cu mararul, cimbrul, orezul si apa. 
  • Adauga 3 sferturi din ceapa si omogenizeaza bine.
  • Impatureste sarmalele (eu fac ca alaturi: pun umplutura la un capat al foii asezate pe lung, aduc laturile peste ea si apoi o rasucesc pana la capat. Voila!)
  • In the meantime, toarna peste restul de ceapa conserva de rosii si da un clocot sosului.
  • Pune pe fundul cratitei putina untura, apoi un strat de varza tocata (cotoarele, ca nu risipim nimic ;) ), imprestie deasupra 2-3 linguri de sos de rosii, 2 foi de dain si cateva feliute de costita afumata. Incepe sa asezi sarmalele in randuri concentrice, unele peste altele. Intre randuri, mai adauga varza tocata, sos de rosii si felii de costita.
  • Dupa ce le asezi pe toate in cratita, pune deasupra un ultim strat de varza si adauga restul de sos de rosii si 200 ml de apa (cat pana la 1/2 din innaltimea cratitei) ca sa aiba in ce fierbe frumuselele.
  • Pune-le la fiert pe aragaz, la foc iute pana incep sa fiarba acoperite, apoi la foc mic vreo 45 minute.
  • Mie imi place sa se dau apoi la cuptor, la 180 grade, inca vreo 30 de minute, pana se bronzeaza bine.(mie imi place sa absoarba aproape toata apa si sa fie putin mai uscate - mereu amurat zeama aia rosiatica care ramane in farfurie la sarmalele prea apoase)


Asta-i toata povestea. Nu e deloc greu, odata ce te prinzi cum sta treaba cu impaturitul. Si rezultatul... ooooo, rezultatul e al naibii de bun!


Cu niste mamaliguta calda si un mot de smantana, sunt e de-a dreptul fabulos!
Sa ne fie de bine!




miercuri, 11 decembrie 2013

Copii Mici, Sentimente Mari

Paranteza: Stiu ca basically, asta era un blog de cooking. O sa ramana in mare parte de cooking dar de cand cu mogaldeta mititica care-a aparut in viata noastra, observ, invat si am tot mai multe de spus si la capitolul mamiceala. So please bear with me, voi astia care nu aveti copii si sunteti doar in cautare de yummy food, cat ceilalti, cei fellow-parents - sper sa vi se para interesant ce va povestesc.


"Hai ca nu te-ai lovit rau, nu mai plange, gata a trecut!"
"Eeee, de ce plangi? Baietii mari ca tine nu plang"
"Vaaaaai, da' ce urat esti cand plangi"
"Eeeee, dar e numai vina ta! Ce plangi acum?"
"Hai nu mai plange! Ia uite aici ce jucarie frumoasa"
"Hai nu mai plange, ia uite aici {insert funny face, menita sa transforme lacrima in ras}"
"Hai gata acum! Sau vrei sa-ti dau eu un motiv adevarat de plans?"

Toate astea (si multe altele) le aud de la oameni apropiati, care stiu ca au cele mai bune intentii si il iubesc pe F. dar si de la straini pe strada, in magazin, whereever, care au de-a face cu lacrimile copilului propriu.
Inca nu am intalnit un alt adult care sa nu incerce sa opreasca sentimentele negative ale unui copil mic. E ca si cum le e frica de ele. Porbabil chiar le e!

Dar tot stau si ma gandesc "de ce?" Noi adultii nu experimentam in cursul unei zile si frustrare, tristete, durere? Toate sentimente normale, care vin si le exteriorizam cumva si apoi trec.

Daca eu as da cu capul de o usa si Alex mi-ar zice "pai si ce te plangi, e doar vina ta!" sau "vai ce urata esti cand plangi!" sau "ia uite ce emisiune interesanta" as fi infinit mai nervoasa si suparata. M-as simti ignorata, m-as gandi ca nu ii pasa ce mi se intampla, ca nu ii pasa ce simt. Ca nu ma intelege. Daca mi-ar zice "hai ca a trecut, esti bine" m-as intreba de unde **** stii tu? Cum poti sa stii, Eu m-am lovit, eu simt si eu stiu! M-as simti indepartata si singura.

E ca si cum oamenii mari nu recunosc dreptul copiilor de a-si exterioriza emotiile negative. Noi, astia marii, avem dreptul asta - desigur - dar ei, cei mici, au datoria sa rada - sau macar sa nu planga - tot timpul. Orice lacrima trebuie transformata in zambet asap!

Eu cred ca copiilor nostri le-ar face mult mai bine daca le-am recunoaste dreptul de a fi uneori tristi, frustrati, suparati. Daca am fi langa ei in momentele astea, fara sa incercam sa ii facem sa simta altceva, sau sa nu mai simta. Daca nu am invalida ce simt ci i-am tine de mana si le-am reflecta emotiile, plini de empatie

"Da, am vazu ce s-a intamplat, cred ca te doare! Sunt aici pentru tine!"
"Esti suparat ca plecam din parc, cred! Si eu as vrea sa mai stam, dar acum e timpul sa mergem acasa"
"Esti trist ca a plecat tata! O sa se intoarca peste cateva ore si pana atunci, sunt eu cu tine."

... si daca apoi i-am lasa sa fie purtati de valul emotiei pana la sfarsit. Pana se opresc lacrimile singure. Pana si-au dat povara jos din suflet. Pana zambesc din nou, singuri, pentru ca asa vor!

Pentru ca tantrumurile, pana la urma, sunt felul in care copiii elibereaza emotii care se strang sub suprafata si fierb acolo bolborosit. Si apoi deodata, dau in clocot si se revarsa afara. Cu cat le invalidam sentimentele negative mai mult in decursul unei zile, cu cat le distragem atentia si le zicem ca "copiii mari nu plang" si ca "gata a trecut esti bine!" cu atat se strang mai abitir si cu atat vor gasi un motiv (uneori extrem de random si neasteptat - gen, de ce imi dai laptele in cana rosie si nu in cea albastra? De ce e marul taiat in cubulete si nu in felii?) ca sa explodeze si sa arunce afara toate emotiile care ii macina.

Pentru copiii mici stiu instinctiv ceva ce noi se pare ca am uitat: ca sentimentele negative trebuie traite si exteriorizate si consumate ca sa scapi de ele si sa mergi mai departe. Ei vor gasi o cale sa faca lucrul asta extrem de necesar. Daca i-am ajuta in sensul asta, ziua noastra de parinti - foarte probabil - ar fi mult mai usoara. Si relatia noastra cu copilul, infinit mai bogata.

Pana la urma, nu sentimentele nu ar trebui niciodata controlate, ci doar felul in care le exteriorizam! Daca copilul e atat de furios incat devine agresiv, asta e intr-adevar un comportament care trebuie controlat. Poti sa ii tii mana sau sa il imobilizezi cumva -cu blandete- astfel incat sa nu poata lovi si sa zici "Stiu ca esti suparat, dar nu te las sa lovesti/musti/whatever. Sunt aici, langa tine, stiu ca iti e greu!" and be there!

Cred sincer ca daca toti am fi fost crescuti asa, am fi oameni mult mai fericiti! Hai sa le facem copiilor nostri cadoul asta! Cadoul de a fi liberi sa simta ce vor sa simta :)

luni, 9 decembrie 2013

ChifteLute MaRinate Gata in 15 MinUte

Reteta asta e inspirata de my first love in materie de bucatareala - Jamie Oliver - si de show-ul lui 15-Minute Meals. Face acolo exact ce zice in titlu - o masa de la cap la coada gata in 15 minute, adica exact atata timp cat ai la dispozitie de multe, multe ori.

Ma cucerisera deja din punctul asta chiftelele de mai jos, dar unde mai pui ca sunt aromate si delcioase si sanatoase si ieftine si guilt-free?





Contin 4 ingrediente mari si late + inca 5 pt mesterit sosul (pt. 4 portii)
  1. 500g carne tocata (de miel, dar poti inlocui dupa pofta inimii cu vita, curcan etc.)
  2. 1 lingurita garam masala (au la mega image, sau inlocuieste-o cu ce combinatie de condimente va place voua, or just skip it)
  3. sare
  4. piper
Toate se amesteca bine-bine, se formeaza chiftelute rotunde, cam cat o nuca de mari si se perpelesc apoi pe foc mediu, in 2-3 linguri de ulei de masline extra-virgin, pana se fac rumene-aurii pe toate partile. Scoate-le sa-si traga sufletul pe o farfurie, si sa purcedem mai departe, la sos!

Mai pune 2 linguri de ulei de masline in tigaie si caleste in el 3 catei de usturoi si 1 ceapa rosie mica, taiata solzisori, timp de 1-2 minute, pana isi lasa toata aroma-cea-fantastica. Adauga 1 conserva de fasole si 300ml pasta de tomate (sau o conserva de rosii de buna calitate)+ sare si piper si lasa sosul sa boboroseasca la foc mic timp de 10 minute. 

Transfera chiftelele inapoi in tigaie, ameteste-le bine prin sos cat sa fie acoperite pe toate partile si mai lasa totul pe foc inca 2 minute, ca sa faca cunostinta cum se cuvine.

In timpul asta pune de-un cus-cus: pune 1 ceasca de cus-cus intr-un bol si acopera-l cu apa fiarta, cat sa-l acopere cu 1 deget. Acopera totul cu un capac si uita de el timp de 5 minute. Da-i lovitura de gratie cu 1 lingura de ulei de masline, zeama de 1/2 lamaie, sare si piper si infoaie-l cu o furculita.
C'est fini!


Serveste chiftelutele pste cus-cus, cu patrunjel tocat din belsug pe deasupra si... papa-bun!

That's all, folks!

{in varianta fara gluten, inlocuieste cus-cus-ul cu quinoa sau orez}

miercuri, 4 decembrie 2013

Istanbul Instagrams

Ne-am intors, cu mic cu mare! A fost frumos la Istanbul, soare afara, mancare delicioasa in burta, oameni zambitori care iti incalzesc sufletul in jur.

Pana desfacem bagajul, va las cu cateva imagini cu iz de 'Stanbul









luni, 25 noiembrie 2013

Stif-Fry de Varza + Pui rumenit pe Gratar

Asta din categoria incropelilor facute pe fuga, cand e foamea mare si timpul scurt, dar neasteptat de gustoase.


Ca sa hranesti 4 suflete infometate (sau ca sa iti ramana si pentru pachetel a doua zi) iti trebuie:

- 2 piepti de pui taiat in fasii, mermelit cu piper, 1 lingura se sos de soia si 1 catel de usturoi pisat si lasat la marinat cat aliniezi la start cele de mai jos:

- 1 varza micuta, taiata fasii
- 1 legatura ceapa verde, maruntita
- 3 catei de usturoi, pisati
- 1 bucatica de 1 cm de ghimbir, data pe razatoarea mica
- 1 lingura de sos de soia
- ardei iute (daca si cat te mananca limba :p)
- 1/2 legatura patrunjel (daca cumva poti pune mana pe coriandru verde, o sa fie si mai bun)
- 2 linguri de alune sfaramate

Incinge 2 linguri de ulei de masline in wok si apoi arunca inauntru usturoiul, ghimbirul si ardeiul iute. Lasa-le sa sfaraie 2 minute si adauga partea alba de la ceapa si varza + sosul de soia. Ai grija ca foul sa fie iute pentru ca varza va lasa apa si nu vrem stir-fry apos! (brrrr, teh horror!)

Incinge grillul, unge-l cu putin unt si pune puiul cel marinel la rumenit, la foc mediu-spre-mare.

Amesteca varza cam la fiecare 30 de secunde, ca sa se perpeleasca toata varza si sa faca bine cunostinta cu usturoiul si ghimbirul. 6-7 timute sunt suficiente - vrei ca varza sa fie doar putin patrunsa, dar inca cu o textura ferma si batoasa.

Nu uita de pui! L-ai intors pe partea cealalta, nu?

Asta-i momentul sa arunci in wok si patrunjelul tocat marunt si alunele sfaramate. Gusta si vezi daca-ti place! Ii mai trebuie putin sos de soia? Inca niste alune pentru a bigger crunch? Mesterete-l cum iti place tie mai mult!

Pune varza in farfurii si mot, deasupra, puiul rumenit si enjoy papa-bun-rapid-si-sanatos!


{e prietenos si cu copiii >1 an felul asta, daca omiti ardeiul iute si daca ai introdus deja fara probleme alunele (sau daca sari cu totul peste ele)}


vineri, 22 noiembrie 2013

Roma in Varianta 2 +1 (bebelus)


Inca de dinainte de a se naste domnul Filipescu ma gandeam la vacantele pe care le vom face in 3 si cat de minunat va fi sa ii facem cunostinta cu lumea mare, cu locuri si oameni si experiente de toate felurile.

Odata ce ne-am vazut cu the little bundle of joy in brate, urmatoarea intrebare a fost insa "Ok, si cam cand ar trebui sa incepem sa-i facem cunostinta cu lumea mare?".

Lucrurile erau complicate putin de oroarea multora, care ne intrebau oripilati "Ceee, vreti sa luati un bebe mic in vacanta? In avion? Daca plange? O sa va intoarceti mai obositi decat ati plecat! O sa se imbolnaveasca! O sa va para rau!" dar mult mai mult de faptul ca Filip inca nu mananca (nici acum) decat supa, carne si felurite legume gatite de mine acasa si majoritatea piureurilor de bebelusi cu carne si legume din comert contin (pe post de ligand) orez sau tapioca (sau alte cereale) din care el inca n-are voie.

Prin urmare, trebuia sa luam cu noi in bagaj lada frogorifica plina de supa si piureuri congelate cat sa ne-ajunga pentru toata vacanta + blender + incalzitor + sterilizator + alte felurite borcanele si lingurite si biberoane ... + apartament la destinatie cu bucatarie unde sa prepar mesele domnului F. Cam asa arata bagajul lui:

 (iar rucsacul mic din fundal e bagajul nostru, al amandorura :p)

Mdeeeci, da -  problema era nitel spinoasa. Dar - din fericire, as spune - dorul de duca a fost mai mare asa ca ne-am decis sa find a way to make it all work. Pana la urma, cum se zice din batrani: "daca vrei, poti!" :)

Am hotarat ca primele iesiri in 3 vor fi musai prin Europa, cu flight time sub 2 ore, de preferat pe undeva unde am mai fost unde sa ne fie putin familiar locul, cu apartament inchiriat ca sa avem toti loc de invartit/tarat in loc de camera de hotel si doar pentru un weekend prelungit in caz ca it all goes horribly wrong.

Prima pe lista - Roma! (la 8 luni filipesti)
De fost, am mai fost acum vreo 6 ani cand am vizitat constiincios toate muzeele so that was off the list, mancare buna au, compacta si usor de strabatut pe jos e, iar argumentul decisiv a fost ca - zice-se - italienii sunt morti dupa copii.

Am luat bilete de la Tarom la promotie (vreo 100euro, cu Filip la mine in brate) si apartamentul l-am inchiriat de pe Airbnb.com: luminos, cu living & bucatarie + dormitor + o terasa mica unde sa bea mama si tata un prosecco dupa ce adoarme bebelinul, fix, dar fix, in centrul centrului, intre Panteon, Fontana di Trevi si Spanish Steps (scumpicel la 120 euro/noapte dar pe de alta parte Roma e a naibii de scumpa la hoteluri si ultima data cand am fost am stat tot cu 120 euro, doar ca intr-o camera sinistra si plina de igrasie langa gara - bleah!)


Unde mai pui ca in apartament ne astepta patutul gata facut si scaunul de masa montat, pentru innaltimea sa, domnul F.

Odata rezolvate detaliile locative, tot ce ne-am mai ramas a fost sa ne facem bagajele si sa ne luam zborul. Am incercat sa ne imbarcam cat mai tarziu, ca sa nu il tin pe F. inghesuit pe scaunul de avion mai mult decat e necesar. Am pregatit biberonul cu lapte si i l-am dat exact in momentul cand avionul a inceput sa accelereze pe pista si s-a ridicat in aer (in momentele alea, pare-se, se modifica presiunea din cabina si pentru a o egaliza trebuie sa inghiti. La oameni mari usor de facut, la bebelusi si copii mici - mai greu. De asta e bine sa fiti pregatiti cu sanul/biberonul/niste guma de mestecat pentru copiii mari).

A plans Filipino vreo 10 minute, dar nu din cauza zborului ci pentru ca ii era somn si ca niste parinti denaturati ce suntem il uitasem pe his sleeping buddy - Ror-Ror - in bagajul de cala. Pana la urma insa a adormit si fara el si au urmat 2 ore de liniste si pace. (la intoarcere am fost pregatiti cu Ror-Ror in bagajul de mana si n-am mai avut plansete, ci doar un bebe care dupa ce a ras si facut cu ochiul si cucerit inimile tuturor doamnelor si domnisoarelor din jur (he has a thing for the ladies) a dormit fara probleme restul zborului.)

Am stat 5 zile la Roma. N-am avut niciun plan, nu ne-am propus nimic (decat sa mancam bine, desigur :))) dar asta e usor de realizat). Cred cu tarie ca asta e secretul succesului cand vine vorba de calatorit cu puradime mica.

I-am respectat programul mogaldetii, asa cum facem si acasa. El a fost personajul principal the whole time. Se trezea pe la 6:30-7, isi bea laptele, se juca (cu his amazing daddy care pe mine ma lasa sa dorm) vreo 40 de minute prin apartament si apoi somn (si pentru el si pentru daddy). La 9 se trezea, la fel si eu, ii dadeam prima masa de solide, trezeam si una-bucata-somnoroasa-de-tata si o luam din loc.

Prima oprire - cum altfel - cafeneaua de la parter unde beam un capucino si mancam un sandvis cu mozzarella si flori de dovlecel (mmmm!) Si apoi, mergeam. Am strabatut toata Roma-n lung si-n lat, am cascat gura la Colosseum, ne-am plimbat prin Villa Borghese, am admirat San Pietro, ne-am speriat de cat de aglomerat era la Fontana di Trevi (si n-am mai aruncat nicio moneda ca sufocam copilul in omorul ala), am privit cerul prin occulumul Panteonului, am ras de suta de japonezi care statea la coada ca sa se pozeze la Boca de la Verita. Mi se pare very child-friendly Roma pentru ca sunt o multime de privelisti pe care le poti admira de afara, cu tot cu enfant!

Si AM MANCAT! O-hooo de planul asta ne-am tinut cu sfintenie! Pe la ora urmatorului somn al lui Filip (12:30-13, asa) lasam spatele caruciurului la orizontala si, poate unde-l plimbam atata afara prin soare si aer curat, adormea domnisorul instant, exact la timp cat sa se opreasca mama si tata la o tratorrie cu mese afara si sa deguste ici o burrata, colo niste paste dementiale, peste tot un vin bun :)


 Cand se trezea domnisorul era randul lui la masa si apoi ne mai plimbam nitel.

Incercat sa fim acasa la 4-4:30 pentru ultimul lui somn (si un pui de somn pentru noi, desigur) si apoi poate mai ieseam o ora-2 pe langa casa. La 7-7:30, dupa baie si ultimul lapte se dadea stingerea pentru prichindel si noi ne refugiam pe terasa cu o carte si cu sticla de prosecco. Aaaa, ce bine era! Mai pe seara il trimiteam pe Alex in cautare de mancare (cel mai des paste de la Pasta Imperiale - 5 euro portia, facute pe loc acolo, si ATAT-de-bune!)


Au trecut ca vantul si ca gandul cele 5 zile dar ne-au facut tare bine! Cheia succesului? As zice ca sunt mai multe:

1. apartament inchiriat in loc de hotel ca sa nu te claci in picioare si sa aiba si oamenii mari parte de some quality time dupa ce culce prichindeii.

2. low expectations and few-to-no plans. n-ai de unde sa stii ce si cum o sa ii placa copchilului, de o sa aiba sau nu chef. go with the flow, nu va propuneti sa vizitati muzee sau alte chestii heavy. stati pe-afara, cascati gura la lucruri frumoase, beti o cafeluta, zambiti localnicilor. e frumos si asa, ba chiar si mai si, as zice!

3. faceti bagajele temeinic. fiti pregatiti pentru orice: vreme mai rece sau mai calda, raceli, plictiseli.

... and last but not least: bucurati-va te toate lucrurile mici care va ies in cale! O sa strangeti o gramada de amintiri de nepretuit!

As repeta experienta? Hell, yes! Actually, de miercuri incepem explorarea Istanbulului in 3. Will keep you posted!


miercuri, 20 noiembrie 2013

Scrisori pentru Filip - 1 An!



A trecut asa de repede anul asta, maimutoiul meu! Acusi parca mi s-a declansat travaliul si ma intrebam ce-o fi fost in capul meu de-am vrut sa nasc natural. Acusi trecura 16 ore si te tinui pentru prima data in brate! Acusi imi statu inima in loc si ma indragosti iremediabil si pe vecie de o mana de om care a crescut in mine!


Acusi ne minunam cat de mic si dulce esti si cum de ne lasa domnii de la maternitate sa te luam cu noi acasa, asa.. nesupravegheati de nimeni (are they crazy?). Dar am invatat si ne-am descurcat si am facut treaba buna so they weren't so crazy after all :)


Acusi ma intrebam - in prima ta noapte cu noi acasa - "what the hell is this baby up to?"

"DE CE NU DOARME? uite, a vrut sa ne pacaleasca - in maternitate dormea asa frumos si acum ca suntem doar noi 3 acasa, isi da arama pe fata!".

Acusi te hotarasi sa fii un domn totusi  si de la 8 saptamani incepusi sa dormi toata noaptea. Iti sunt fooooooarte recunoscaoare pentru asta, somnorici mic!

Acusi nu intelegeam de ce vomiti si vomiti si nu mai vrei sa mananci si plangeam seara in baie de teama ca maine o luam din nou de la capat si cum oare o sa te fac sa mananci iar?

Acusi incepusi sa zambesti si apoi sa razi in hohote si asa am descoperit cel mai frumos sunet de pe planeta!


Acusi respiram usurata ca am trecut peste cea mai grea si mai horror perioada din viata mea - cand nu iti poti hrani copilul si nu e nimeni care sa te ajute (decat your amazing daddy, ofc!) si doctorii au nici un sfat pentru tine si you're left on your own to figure it out. But I did and it's over si acusi ai crescut rotunjor si dolofan si zambaret si ai inceput sa mananci solide si sa MANACI cu placere!

Acusi invatasi sa stai in fund si apoi sa te tarasti (impingandu-te cu un singur picior, ca un soldat grav ranit pe front), acusi sa mergi in 4 labe si sa te ridici in picioare. Acusi o sa-mi dai drumul la mana si o sa pornesti in explorarea lumii asteia mari singur-singurel! O sa fiu cam trista cand o sa se intample asta... dar foarte, foarte mandra de tine! Actually sunt si voi fi mereu mandra de tine, sa fii sigur de asta!


Acusi iti incepusi cariera ce calator prin lume si zburasi prima oara cu avionul pana in Roma, de te admirara toti italienii si mai ales italiencele :))


Acusi te tineam in brate - o mogaldeata mica si neajutoarata - si ma intrebam de unde a aparut atata dragoste in inima mea si acusi o simt -pe ea, inima - de un milion de ori mai umflata, pentru ca toata dragostea a crescut odata cu tine si s-a inmiit in anul asta care-a trecut! Acusi pleznesc de mandrie si uimire si de recunostinta ca ne-ai ales pe noi sa-ti fim parinti! Iti multumesc pentru asta si iti promit ca ma voi stradui mereu sa fiu mama pe care o meriti!


La multi ani, minunea mea mica!

Be Our Fan!
Follow Us on Twitter!
RSS Feed
Follow Me on Pinterest
Contact